Mi-e dor de timpurile vechi ... acum ce e vechi este "Vintage" - ETE FLEOȘC!
Mereu îmi povestesc cu drag de grădina pe care o aveau, casa cu leagăn, animalele din curte, toate acestea le-au făcut o copilărie minunată fraților mei (vorbesc despre ei căci eu nu existam ... încă).
Singurele momente enervante erau atunci cînd trebuiau să stea la rînd pentru carne, ouă și lapte – se dădea un bon cu nume și număr, cîți membri avea o familie atîtea produse primeau niciodată mai multe sau mai puține.
Tatăl meu a lucrat și în port, de acolo ne veneau bananele, blugi, pateurile și altele ce erau considerate bunătați pe acea vreme.
Salariile erau măricele, părinții mei achiziționat mobilă pentru casă în rate, dar în cîteva luni deja erau plătite nicidecum ca acum să plătești dublu pînă la terminarea plății lor.
Chiar înainte să mă nasc eu s-au mutat la bloc ... proastă decizie ... aș fi vrut și eu copilăria lor.
Întreținerea la bloc (3 camere) era de 50 lei vara și în jur de 100-120 lei iarna…salariul minim era de 1800 de lei apoi s-a făcut 2000 de lei…Salariul mediu era de 2500 de lei…NET: impozitul pe salariu și orice altă taxă au fost scoase.
La școală mereu venea doctorul și te controla, pe copii îi trata gratuit.
Dacă nu aveai loc de muncă, poliția te lua de pe stradă și îți dădea un loc de muncă.
Nu exista sărăcie.
Chiria pe luna era aproximativ 50 lei.
Și cel mai bine era că puteai merge pe strada fără teama că cineva te-ar putea jefui sau să-ți facă rău pentru ceva.
O parte din acestea au durat și dupa anii 89. Eu am fost născută în 1988 ... am prins Revoluția plîngînd în brațele mamei în timp aceasta fugea pe scări cu toți frații mei și tatăl meu. Fugeau să ne adăpostească de gloanțele ce zburau prin casa. Desigur că nu-mi amintesc nimic, dar atunci a fost momentul ce ne-a marcat pe toți, părinții mei au spus așa : după acel moment, nimeni nu a mai plîns în casă, nimeni nu s-a mai plîns de un neajuns, inclusiv micuța Lavinia nu mai plîngea de la nimic, toți parcă am intrat într-o liniște ca de doliu.
După acel eveniment, toate au început să mearga prost, nu ne ajungea mîncarea in casă, eram 7 guri de hrănit, 5 în creștere.Patru frați erau deja mari – între 12 și 16 ani. Mama a decis să mă crească bunica de la Sibiu o bucată de vreme ca să poată merge la muncă căci nu se descurcau cu banii.
O parte din familie mea numeroasă ... frumoșii mei (lipsește o soră din peisaj).
Acolo parcă eram la orfelinat; am fost crescută sub reguli stricte de neamț, bunica era din Germania crescută în Romînia –Sibiu. Nu aveam voie să vorbesc neîntrebată, așa că preferam să nu vorbesc deloc, acolo scriam poezii și desenam mereu. Cînd ieșeam la joacă in parc – doar cu ea, mă îmbrăca de parcă mergeam la bal, niciodată nu am înțeles de ce mă îmbrăca așa apoi îmi spunea să mă joc dar să nu mă murdăresc – epică propoziție, o voi ține minte cît voi trăi!
Singurul lucru plăcut învățat și trăit la bunica Hitler era faptul că m-a învățat codul bunelor maniere. Aveam 5 ani cînd mă așeza la masa mică din sufragerie cu toate farfuriile, tacîmurile și paharele ca apoi să mă învețe pentru ce se folosesc, cînd și cum trebuie să fie postura la masă. Parca mă pregatea să devin o prințesă.
La 7 ani aproximativ, una dintre surori a venit și m-a luat de la bunica, desigur cu scandal căci mă considera un bun al ei.
Întoarsă în orașul natal, m-am văzut parcă într-o altă lume, aveam prea multă libertate, eram generația – copiii cu cheia la gat - , lumea nu se ținea de cuvînt niciodată spre deosebire de nemți, nu se ajutau între ei, nu erau munții mei, era o mare albastră tulburată care mă făcea să-mi fie frică de ea.
Dar erau și momente foarte frumoase, de exemplu mergeam la colindat și de banii strînși luam cadouri sau mici atenții tuturor. Frații mei deja erau plecați în străinătate și mereu cînd veneau îmi aduceau ciocolată Kinder și păpuși Barbie.
Țin minte că aveam colecție de păpuși dar eu nu doream ceva material de la ei, îi voiam pe ei, așa că dacă cineva îmi fura o păpușă ... ei bine .. nu-i duceam dorul.
Multe obiceiuri de atunci au ramas și acum, Sărbătorile și zilele noastre de naștere, zilele cand încercăm cumva toți să ne regăsim iar mama face tortul ei spectaculos cu frișcă și ciocolată făcută de casă, aluat făcut de ea și fructe proaspete.
Anii 90 au schimbat multe ... mi-au schimbat frații ca și comportament, vedeau cîte pot avea dintr-o dată într-o țară străină și s-au transformat în persoane egoiste și avare ce aveau ca scop doar să crească salteaua de bani sub ei.
Noua Eră a schimbat mulți oameni, a apărut sărăcia și s-a mărit rata omorurilor, a crescut răutatea omului și a dispărut liniștea ce guverna mai demult.
Sunt persoane care spun că au trăit bine , dar altele nu....eu zic ca s-a trăit bine, pentru o familie numeroasă de 7 membri, unde doar o persoană sa muncească – tata – să nu ne lipsească nimic, chiar să avem atît de mult încît să împărțim rudelor, eu spun că am trăit ca boieri.
Nu încerc să fac o propagandă, doar încerc sa scot în evidență simplitatea de care ne bucuram cînd eram mici chiar daca era vremea lui Ceașcă sau după ... și acum ne putem învăța copiii să joace ”elasticul” sau ”pietricica”, și acum putem să mîncăm crema de zahăr ars dar mai nou i se spune creme brulee – ete fleoșc, și acum eu mai fac pîine prăjită cu ou, mă scuzați dar chiar este delicioasă!
Sper că v-am adus aminte de vremuri plăcute sau de momente glorioase...sau nu...vă aștept cu un comentariu cu drag, romîni frumoși de pretutindeni!
P.S. La mulți ani de Sf Elena și Constantin!
La mulți ani mămica mea!
O poveste frumoasă ,dar nu total adevărată.Crime erau la fel că și acum,doar că nu erau televizate,pentru că nu aveai televiziune decât o ora 2 pe zi .În vremurile acelea a existat Ramarul omul cu cele mai multe crime posibile în românia,omora aproape orice femeie prindea noaptea.Ai trăit la sat ,adevărat aveai un pic mai multă libertate pentru că aveai ouă găini și gradina prin curte,dar la oraș toate erau pe rație și primeai un sfert de pâine pe zi,eu zic că e puțin.Loc de munca ?Ok te lua de pe strada dar te punea să lucrezi unde aveau ei nevoie,la Casa Poporului lucra oricine găsit pe strada și mureau zilnic 4-5 din neatenția macaragiilor.Poate pentru tine a fost o viată mai ușoară,dar pentru majoritatea nu.Astăzi sărăcie?Unde ?Poate la sate pentru că la oraș eu nu mai văd O dacie doar bmw și mercedes.Nu ne ajung banii acum pentru că suntem obișnuiți să avem mai mult decât este nevoie.Atunci nu aveam plasme,mobile,telefoane ultimul tip,vacante extravagante și nu ne doream să avem casa noastră și trăiam mai mulți la un loc.Eu zic că nu era bine înainte de "89 și este mai acum.Eu am trăit și pe vremea aceea și este adevărat că mâncăm și salam de sibiu și nu ne lipsea nimic din perspectiva mâncării,dar nu am văzut vacante sau ieșiri în afara tarii,nu aveam pc și telefon și nu aveam pe ce cheltui banii.Aici este diferență.Acum ai prea multe de ales și prea puțini bani și atunci aveai bani dar nu aveai ce face cu ei.Am fost prea lung că niciodată,dar eu unul sunt contra "89 și pro după 90.
Nu am trait la sat...se vede ca nu ai citit tot Ionut ...Constanta si Sibiu...orase mari unde mergeam singura cu tramvaiul cand a aparut dintr-o parte a orasului in alta.,..la sate erau omoruri cum sunt si acum iar cauzele sunt bine stiute. Eu am avut vacante si iesiri in afara tarii, am avut si am tot ce imi trebuie, nu duc lipsa de nimic, am muncit de cand eram minora si stiu valoarea banului, dar nu se compara nimic cu cele traite in copilarie sau cu momentele de maxima simplitate - cele petrecute in familie.
omorurile de care zic au avut loc în București în perioada anilor 80 nu la sat .Poate fiind mică ai văzut cu alți ochi viată înainte de 89 ,dar fii mai matur în anii aceea era foarte greu.
Si referitor la "dar nu total adevărată" - eu povestesc din ce am vazut si am trait..cum poti sa spui ca nu este adevarata, ai fost cumva in papucii mei si nu stiu eu?
Cred ca nici tu nu ai citit tot.Am zis nu e total adevarata si pentru altii.Poate tu ai fost o persoana mai norocoasa dar majoritatea au trait rau.
"O poveste frumoasă ,dar nu total adevărată" - scrie undeva nu e total adevarata si pentru altii? Te rog sa te opresti din a comenta daca respecti amintirile unui om. Ma abtin sa zic mai multe!
Iti recomand seria
Nu stiu cati ani aveai in 89, eu aveam 7 ani prea multe amintiri nu am dar din informatile mele nu se traia bine. E drept ca ce a urmat dupa 89 e greu de digerat oricum felicitari pt articol si bafta la mai multe .Adevăruri despre trecut
Stiu ca erau prea multe reguli si pedepse aspre si nu numai...eu pun accentul pe simplitatea cu care se traia, pe educatia care era...din pacate acum nu se mai tine cont de ele.
Frumoase amintiri, @lavinia! Sunt de acord ca pe vremea aceea oamenii erau parca mai buni, mai linistiti chiar daca nu aveau atata "libertate". Si eu si familia mea am dus-o destul de bine. Copil fiind, am fost nascuta si crescuta la sat si eara atata pace si liniste... vorba ta: nu ne era frica sa venim seara tarziu acasa... Alte vremuri si parca alti oameni sau poate alta mentalitate, alte valori.
Multumesc, Lavinia pentru frumusetea gandurilor tale!
Mentalitatea era îngrădită încă din fașă și așa se creștea,de aceea oamenii păreau mai buni ,dar pentru mine erau resemnați și nu aveau ce face ,pentru că doar dacă vorbeai de cineva din Partid erai arestat și persecutat.
Eu iti multumesc pentru citire @didutza!
Pacat, pacat ca astazi traim cu frica pentru viitor si pentru copii ... vorba mea este asa: mai bine mai putin decat cu mult, multul aduce rautate si putinul aduce daruire...cei care au putin dau mai mult decat eu uneori.
La mulți ani mamei tale!
Frumos articol, mi-ai trezit cateva amintiri, chiar se traia bine si atunci, chiar daca parintii nostri stateau la cozi pentru mancare luata cu cartela, ne bucuram cu totii de simplitatea lucrurilor si nu aveam nevoie de atat de multe ca acum ca sa fim fericiti.
Mă bucur că ai înțeles ideea celor scrise...goana asta după bani acum ne face sa avem ochelari de cal si sa nu mai avem viziune periferica...te salut! Multumesc pt comment!