NEXT LEVEL Podcast, Ep. 2

in #nextlevel6 years ago


[shareaholic app="share_buttons" id="5459476"]

Atunci când ne gândim la continuări în termeni Hollywoodieni, începem să ne imaginăm un produs mai cizelat, mai bine gândit și cu un buget mai mare. Prin cel de-al doilea episod al podcastului NIVELUL2 (pe care am decis să-l numim "NEXT LEVEL" sau "NEXT LEVEL by NIVELUL2"), ne place să credem că am îndeplinit 2 din cele 3 criterii menționate.

Mai mult, am reușit să aducem gașca într-o formulă ceva mai apropiată de completare prin adăugarea a doi redactori carismatici: Aidan și Marco. Cu siguranță ne-ar plăcea să facem reuniuni LEVEL și NIVELUL2 pentru a depăna amintiri și pentru a surprinde exact chimia interacțiunilor din redacție, iar în acest sens facem pași mici și siguri pentru a reîntregi echipa. Puteți considera acest paragraf și o invitație pentru ceilalți prieteni și colaboratori din cele două proiecte gemeristice (sau un mare teaser pentru voi, cei care ne susțineți).

Acum să trecem la partea descriptivă: cel de-al doilea episod este mai lung, mai amuzant și mai coerent. Poate că sună ca și cum am fi depus eforturi speciale în ceea ce privește conținutul, dar contribuțiile aduse de Aidan și Marco au ajutat la prelungirea discuțiilor într-o direcție benefică pentru întregul proiect. Sperăm că vom păstra această formulă de 5 pentru o perioadă îndelungată, nu excludem varianta unei extinderi cu diverși invitați și promitem că nu vom sfârși ca Backstreet Boys, Nsync, sau One Direction cu destrămări dramatice marcate de proiecte solo.

Dacă ați ratat primul episod NEXT LEVEL podcast by NIVELUL2, îl puteți viziona/asculta aici!


Printre subiectele discutate se numără Red Dead Redemption 2 (well, duh!), situația industriei de gaming, prima interacțiune cu jocurile a fiecărui participant, dar și felul cum noile generații de gameri rareori explorează alte medii dincolo de telefoane și tablete.

Dacă sunteți suficient de masochiști pentru a asculta cele două ore de parlamentări și glume proaste, veți găsi și o explicație elocventă pe care Aidan o oferă pentru eșecul comercial al revistei NIVELUL2. Deși nu sunt prezentate nume și expunerea este menținută la un nivel general, tot argumentul este o reflecție destul de bună asupra felului prin care presa scrisă este distribuită în România și tacticile prin care monopolul distribuției poate distruge profitabilitatea oricărui proiect.

Știm că avem multe calități, însă abilitatea de a livra conținut conform unui program fix nu se află printre ele. În ciuda acestor considerente evidente și irefutabile, ținem suficient de mult la micul nostru hobby pentru a încerca să găsim minim o oră pe săptămână pentru a ne întâlni și pentru a realiza o discuție înregistrată. Am stabilit de comun acord ca aceste podcasturi să fie lansate în fiecare vineri. Sperăm că ne veți susține în acest proiect și veți continua să ne inspirați (și influențați) prin comentarii și sugestii. Prin urmare, dacă aveți întrebări sau propuneri, nu ezitați să le expuneți în secțiunea de comentarii.



Posted from my blog with SteemPress : http://nivelul2.ro/next-level-podcast-ep-2/

Coin Marketplace

STEEM 0.19
TRX 0.15
JST 0.029
BTC 63271.81
ETH 2568.70
USDT 1.00
SBD 2.80