Love is not science, it's sensation. Iubirea nu e ştiinţă, ci e simţire.

Love is not science, it's sensation. It's not an immediate awareness, as is probably the pain that occurs while you're on the hot plate. It's not the kind of nightmare that awakens you in the middle of the night, but it's the beautiful dream that keeps you in mind throughout the day.

You started to love when you did not care. People generally care too much, but not when they need and not to whom they need it. They care about the opinions of strangers, virtual friends and knowledge that, in fact, in another situation, would not give any money. When you love her you only care about how you see her through her eyes. You will care if you see yourself with a pure soul and sincere heart, because this attitude shows that love is in essences that you find it hard to smell, not in surface matters that are available to anyone.

You love her when you're confident. In you, in her, in you. From that moment, nothing seems to be impossible anymore. You turn into something of Superman's brother and give yourself some movies that Hollywood would come to shoot you. You have so much confidence that you are able to move the holes in front of her or, better say, put a bridge over them, lest they hurt their foot. You think you can support his weight, even if you're so shaky inside. Love for her gives you confidence that tomorrow you will be able to be a bridge, oasis, desert, or silence just because it needs that. Love makes you believe in transformation.

You live love when it breaks from you with love. Sounds cliché, right? That thing with true love is sacrificing, sacrificing and bla-bla-bla, it's already used. As a rule, any love knows how to give, but the way it gives, makes the difference. Some give out, others in fear of not losing the other, and the least of a maximum disinterested in them and a maximum interest in their lover. Who said the disinterest was not good, he did not know how to love. The less you care about what you can get, the more you love it. Indifference in love manages to distort the proportions and leaves a place of astonishment, surprise, and spontaneity. When you indulge yourself, you will wake up at some point that you get more than you ever knew you were able to accept.

GIF: www.pinterest.com

You learn to love when parts of you stick to her heart. You want her to feel complete, be conscious that it's not a half, but a whole. That's why you gave yourself up for her whole picture to be perfect.

You love when you do not feel uncomfortable. Beside her masks fall, tears flow, smiles appear in cascades, and sincerity is the most desert. She will understand that you are shivering, that you often grumble and you do not know the way. He'll know that your uncertainties actually show too much love you're wearing. It is not wrong to tell a man "today I do not love you any more", because then I'm talking about your feelings. It is true that she will be upset, but tomorrow, when you say, "I chose not to love you one day so I can love you again with the love of the beginning. Our beginning was stormy, and because there was too much drought among us, I thought that a little rain did not ruin ", they will want storms more often in love. Without discomfort you have the courage to bring the storm or drought. Love that creates discomfort is better not to be accepted.

How do I know I love her? You know that you love her when you are so brave to get into life with questions that you do not have to look for, no matter how much you like it. You know that you love when you are so full of it that you have no time for other thoughts.

If you still have this question, it's time to give a refresh. If the question persists, you have missed your way, your girl and your love. "How do I know I love her?" Is a question that love never puts on, but which answers every day.

Iubirea nu e ştiinţă, ci e simţire. Nu e o conştientizarea imediată, aşa cum probabil e durerea care apare în timp ce eşti cu mâna pe plita încinsă. Nu e genul de coşmar care te trezeşte în mijlocul nopţii, ci e visul frumos care-ţi rămâne în minte pe tot parcursul zilei.

Ai început să iubeşti când nu-ţi mai pasă. Oamenilor, în general, le pasă prea mult, dar nu atunci când trebuie şi nu în faţa cui e nevoie. Le pasă de părerile necunoscuţilor, a prietenilor virtuali şi a cunoştinţelor pe care, de fapt, într-o altă situaţie, nu ar da nici doi bani. Când o iubeşti îţi pasă doar de cum te vezi prin ochii ei. Îţi va păsa dacă te vezi cu sufletul curat şi cu inima sinceră, pentru că această atitudine arată că iubirea stă în esenţe pe care ajungi greu să le miroşi, nu în chestiuni de suprafaţă care se află la îndemâna oricui.

O iubeşti când eşti încrezător. În tine, în ea, în voi. Din momentul acela nimic nu mai pare a fi imposibil. Te transformi în ceva frate de-a lui Superman şi-ţi dai nişte filme că ar veni şi ăştia de la Hollywood să te filmeze. Ai atât de multă încredere, încât devii capabil să muţi gropile din faţa ei sau, mai bine zis, te pui pod peste ele, ca nu cumva să-şi rănească piciorul de ceva. Crezi că poţi să-i susţii greutatea, chiar dacă eşti aşa de şubred pe dinăuntru. Iubirea pentru ea îţi dă încrederea că mâine vei putea să fii pod, oază, deşert sau tăcere, doar pentru că are nevoie de asta. Iubirea te face să crezi în transformare.

Trăieşti iubirea când rupi din tine cu drag. Sună clişeic, nu? Treaba aia cu iubirea adevărată se sacrifică, se jertfeşte şi bla-bla-bla, e uzitată deja. De regulă, orice iubire ştie să dea, dar felul în care dă, face diferenţa. Unii dau din obligaţie, alţii din teama de a nu-l pierde pe celălalt, iar cei mai puţini dintr-un maxim dezinteres faţă de ei şi un maxim interes faţă de iubita lor. Cine a spus că dezinteresul nu e bun, n-a prea ştiut să iubească. Cu cât îţi pasă mai puţin de ceea ce poţi să iei, cu atât iubeşti mai mult. Indiferenţa în iubire reuşeşte să denatureze proporţiile şi lasă loc de uimire, de surprindere, de spontaneitate. Când tu te dăruieşti fără menajamente, te vei trezi la un moment dat că primeşti mai mult decât ai fi ştiut vreodată că eşti capabil să accepţi.

GIF: www.pinterest.com

Înveţi să iubeşti când părţi din tine se lipesc de inima ei. Îţi doreşti ca ea să se simtă completă, să fie conştientă că nu e o jumătate, ci un întreg. De aceea, te-ai da pe tine pentru ca imaginea ei de ansamblu să fie desăvârşită.

Iubeşti când nu simţi disconfort. Lângă ea măştile cad, lacrimile curg, zâmbetele apar în cascade şi sinceritatea e cel mai îndrăgit desert. Ea o să înţeleagă că te clatini, că de multe ori bâjbâi şi nu cunoşti drumul. O să ştie că incertitudinile tale arată, de fapt, prea multa iubire pe care i-o porţi. Nu-i greşit să-i spui unui om „azi nu te mai iubesc”, pentru că atunci vorbesc sentimentele din tine. E adevărat că se va supăra, dar mâine, când îi vei zice „am ales să nu te iubesc o zi, ca să te pot iubi încă o dată cu dragostea începutului. începutul nostru a fost furtunos şi pentru că era prea multă secetă între noi, m-am gândit că puţină ploaie nu strică”, o să-şi dorească furtuni mai dese în iubire. Fără disconfort ai curaj să aduci furtuna sau să suporţi seceta. Iubirea care creează disconfort, e mai bine să nu fie acceptată.

Cum ştiu că o iubesc? Ştii că o iubeşti când eşti atât de curajos să intri în viaţă cu întrebări la care nu trebuie să cauţi un răspuns, oricât de mult ţi-ar plăcea. Ştii că iubeşti când eşti atât de plin de ea încât n-ai timp de alte gânduri.

Dacă încă trăieşti cu întrebarea aceasta, e momentul să dai un refresh. În caz că întrebarea persistă, ai greşit drumul, fata şi iubirea. „Cum ştiu că o iubesc?” e o întrebare pe care iubirea nu şi-o pune niciodată, dar căreia îi dă răspuns în fiecare zi.