La mulți ani România!

in SteemRomania4 years ago

image.png



Bună tuturor,

azi m-am gândit să scriu în română. Nu cred că am mai scris de ceva vreme un text în limba maternă. O folosesc, clar, acasă, în familie și cu majoritatea prietenilor. Plus, că am și clienți mulți în România.


Dar să revin la ziua de azi, ziua României Mari. Am ales acest citat al domnului Coposu, din câteva motive. Primul, îi că mă reprezintă. Nu sunt român pur sânge deoarece strămoșii mei au aparținut mai multor nații, ca de exemplu nemți, austrieci, unguri, polonezi, ucrainieni sau cine mai știe ce. Dar nu asta contează. M-am născut în România, sunt român dar nu mă bat în piept cu românismul exagerbat. Aș fi ipocrit să afirm altceva. Da, mulți o fac și a doua zi își aruncă gunoiul din mașină în timpul mersului sau merg la munte și lasă mizeria acolo.

Am plecat din țară pentru un trai mai bun. De aș câștiga, cât câștig aici m-aș întoarce și aș face ce fac și aici,adică aș trăi în liniște, făcând voluntariat și voi încerca să îmbunătățesc mediul în care trăiesc.


Al doilea motiv pentru care l-am ales pe Coposu este că el a fost colegul de celulă al unchiul meu la Aiud. Unchiul meu a fost ucis, Coposu a rămas să povestească. Unchiul meu dorea libertatea pe care o cunoștea din perioada interbelică, dar nu a mai ajuns să se bucure de ea. A primit însă o plachetă pe un monument din Arad, locul nostru de baștină. Se află în spatele primăriei între două parcuri.


Motivul al treilea este felul de exprimare al său, ce i-a definit personalitatea și anume decența. Pentru mine a fost unul dintre cei mai mari români!


Îmi doresc o reinversare a valorilor, da reinversare deoarece avem valori inversate. Mitocănia,subcultura și prostia să nu mai domine cotidianul. Politicianul să nu amenințe oamenii că îi mitralează. Îmi doresc să evităm să mai avem analfabeți care să conducă ministerul educației, morți ce să fie aleși primari sau puscăriași în funcții publice.


Românie,îți doresc la mulți ani,care să vină cu o notă de decență, bun simț și eficiență!

Sort:  

Have a witness !BEER

Coin Marketplace

STEEM 0.20
TRX 0.14
JST 0.030
BTC 64785.95
ETH 3471.44
USDT 1.00
SBD 2.51