POVESTE DE FINAL DE AN/STORY OF YEAR

Copilul ajunsese bucuros acasă și întinse mamei, cu ochii râzând, carnetul de note.

• Am media generală peste 9. Sunt premiant!
• Bravo, îi spuse mama cu amărăciune. Și îl sărută pe frunte.
• Mama, nu te bucuri? Am o medie mare și fără să fac meditații ca alți copii! Sunt foarte fericit, țopăi într-un picior băiatul de la gimnaziu.
• Mă bucur și sunt tare mândră de tine. Dar când aveți premierea?
• Păi joi, a spus băiatul. Joi, mama! Și doamna a spus că trebuie să ne îmbrăcăm frumos și să mergem să ne dea diplomele și premiul.

Femeia se forță să zâmbească dar sufletul i se prăbușise. Premierea însemna flori, o ieșire cu colegii. Bani. Însemna bani. Se uită în portofel. Numără mărunțeii. Abia dacă îi ajungeau de pâine pentru următoarele două zile. Iar premierea era peste trei zile.
Parcă citindu-i din gânduri, băiatul o întrebă:

• Mama, dar o să cumperi flori pentru doamna dirigintă și pentru doamna învățătoare? În fiecare an i-am dat flori doamnei învățătoare. Îmi cumperi două buchete, nu? Și după premiere, doamna a spus că mergem la pizza, la suc și că vom mânca și o înghețată sau prăjitură, ce vrem noi.
• Vom vedea. Dar nu ziceam că joi mergem la cimitir?
• Mama, dar joi e premierea! Mergem vineri la cimitir.
• Bine, îi răspunse mama cu vocea sugrumată. Vom vedea cum facem. Acum merg să fac o baie.

Intră în cadă, se afundă cu totul în apa fierbinte și început să hohotească de plâns. Avea un copil bun, pe care amarnic se chinuia să-l crească. Învăța singur, niciodată nu a fost nevoie să apeleze la meditații suplimentare.
Din când în când mergeau împreună la cimitir. Aprindeau lumânări și sărutau o cruce: copilul cu drag, ea cu durere și disperarea omului abandonat.
Se gândea îngrozită ce să facă pentru ziua de joi când tocmai sună telefonul. Era diriginta.

• Fiul dvs este premiant! Le-am spus copiilor că după premiere vom merge la....
• Da, știu, mi-a spus. Dar nu are cum să vină la premiere și deci nici la pizza. Avem planificat o deplasare și nu o putem amâna.
• Vai, dar nu se poate! Trebuie să se bucure cu toți copiii!
• Doamna dirigintă, mă iertați, unele lucruri sunt posibile, altele nu. Anul acesta nu se poate. Poate la anul.
• Să știți că nu e nevoie de flori, am spus asta întotdeauna. Și oricum îi sunt datoare cu o pizza pentru că m-a ajutat foarte mult anul acesta.
  -Vă mulțumesc și mă bucură cele ce-mi spuneți, dar nu.

Plânse a doua oară! Cum să-l trimită la premiere fără flori când îl educase respectuos și mărinimos; îl învățase că pentru tot ce primește trebuie să mulțumească.

FINALUL FERICIT:
Reușise cumva să se descurce de banii pentru pizza și suc dar cumpărase doar un buchet de flori. Băiatul îl oferise fostei învățătoare. Diriginta i-a oferit premiul și diploma iar copilul s-a scuzat încet și i-a șoptit la ureche:

• Vă mulțumesc doamna, și nu vă supărați pe mine că nu v-am oferit flori dar mama nu a mai avut bani.
• Stai liniștit! Dar să nu pleci până nu vorbim puțin, doar noi doi.
  După premiere, au fost la restaurant, au mâncat pizza, prăjituri și au băut suc. La plecare, doamna a luat un buchet de flori și i-a spus copilului:
• Mergi la mama și oferă-i aceste flori, spune-i că sunt din partea mea și că îi mulțumesc că te-a crescut atât de frumos!

ÎN REALITATE:
A plecat cu mama la cimitir. Au aprins doar lumânări și amândoi plângeau. Mama de nădufuri și de nefericirea provocată azi, în joia premierii, singurului ei pui.
El, copilul cu ochii ca tăciunele, a plâns gândindu-se la colegii care acum erau probabil foarte fericiți, cu o pizza în față. „Am să mă fac mare, mama! Am să mă fac mare!” izbucni cu ochii în lacrimi.

VACANȚĂ FRUMOASĂ TUTUROR COPIILOR ȘI O VARĂ AȘA CUM ȘI-O DORESC!
FELICITĂRI ȘI MULȚUMIRI CADRELOR DIDACTICE PENTRU TOATĂ MUNCA DEPUSĂ!

(Autor, din Regiunea Tecuci)
Sursa

The child had gladly come home and extended the mother, his eyes laughing, the note book.

• I have the average over 9. I'm a prize!
  "Bravo," his mother said bitterly. And kisses his forehead.
• Mom, are not you happy? I have a great average and without meditations like other children! I am very happy, the boy in the middle of the gym.
• I'm glad and I'm so proud of you. But when do you have the prize?
  "Well Thursday," said the boy. Thursday, Mom! And the lady said we had to dress nicely and go to give us the diplomas and the prize.

The woman forced herself to smile, but her soul collapsed. The premiership meant flowers, an outing with colleagues. Money. Make money. He looks into his wallet. Count the niggas. It would barely be enough for the next two days. And the award was over three days.
As if reading from thoughts, the boy asked her:

• Mom, but are you going to buy flowers for the lady and for the lady? Every year I gave flowers to the teacher. You buy me two bouquets, right? And after the premiere, the lady said we were going to pizza, juice, and that we would also eat an ice cream or a cake, what we want.
• We will see. But did not we say Thursday we go to the cemetery?
• Mom, but Thursday's awards! We're going to the cemetery on Friday.
  "All right," his mother replied, his strangled voice. We'll see how we do. Now I'm going to take a bath.

He walks into the bathtub, sinks completely into the hot water, and begins to start crying crying. He had a good kid, whom he bitterly struggled to raise. Learning alone, there was never any need for extra meditation.
From time to time they went to the cemetery together. They lit candles and kissed a cross: the baby, with grief and the despair of the abandoned man.
She was terrified of what to do about the Thursday when the phone was just ringing. He was the lead.

• Your son is a prize! I told the children that after the premiere we will go to ....
• Yes, I know, he told me. But there is no way to come to the premieres and so to the pizza. We have planned a trip and we can not defer it.
• Wow, but you can not! He must enjoy all the children!
• Madam, you forgive me, some things are possible, others do not. This year can not be. Maybe next year.
• You know there's no need for flowers, I've always said that. And anyway I owe him a pizza because he helped me a lot this year.
  -Thank you and enjoy what you tell me, but not.

She cried a second time! How to send it to the flower-free prizes when educating it respectfully and generously; He had taught him that he must thank for everything he receives.
FERICIT FINAL:
She had somehow managed to make money for pizza and juice, but she had only bought a bunch of flowers. The boy had given the former teacher. The master gave him the prize and the diploma, and the child apologized slowly and whispered in his ear:

• Thank you, lady, and you do not mind that I did not offer you flowers, but my mother did not have any more money.
• Relax! But do not go until we talk a little, just you two.
  After the show, they went to the restaurant, ate pizza, cakes and drank juice. On leaving, the lady took a bouquet of flowers and told her to the child:
• Go to my mother and give her these flowers, tell her I'm from my side and thank her for making you so beautiful!

IN REALITY:
He went with his mother to the cemetery. They only lit candles and both were crying. The mother of unhappiness and unhappiness provoked today, on the premiere Thursday, her only chicken.
He, the child with his eyes like the lashes, cried thinking to colleagues who were now probably very happy with a pizza in front. "I'll make myself big, Mom! I'm going to make myself big! "Her eyes burst into tears.

FAMOUS HOLIDAY TO ALL CHILDREN AND SAY THEMAS WISH!
FOUNDATIONS AND ABBREVIATIONS FOR THE TEACHING FOR ALL WORK!