I do not... Nu vreau ...

I do not want to be disconcerted and mourn after every step I make, especially because I have the grace of being able to walk, to be able to see and feel.

I do not want to cry for myself again. We poured too much tears for the wounds we gathered over time, but too rare to share the joy or suffering of others. It is time for my tears to flow to others so that they can heal their hearts.

I do not want to say I'm not loved. I often feel that way, but I realize too late that it's a lie that I told myself until it turned into truth, just in my mind.

I do not want to get unlucky. I have to forgive others so I can forgive myself and then make them forgive myself. Unforgiving mountains manage to conceal and ultimately destroy the beauty of a friendship.

I do not want to have any more expectations. Expectations turn into disappointments, disappointments in depression and depression slowly, but surely, lead you to a life lived in black and white.

I do not want to give the past so much space in my present. It's time to make a sudden rupture, even if there's no one to catch me and mitigate the shock. I have to untie myself, otherwise I might lose my present altogether.

I do not want to hide what I feel. Affection and love have to share them, to give those I cherish and feel close to my heart. To be a stone stand that forbids me to show, show, and embrace, it only has me to work. Let me lose myself even more.

I do not want to dream any more. There is no rent on the dream and no interest is paid for them. Dreams are free, so, with the risk of stealing someone else's dream, I'll be tempted to build my greatest ideals. By the way, I will not steal anyone's dream because there are doubles and re-adjustments.

I do not want to be afraid ... to take the risk. As much as I have to lose or gain, I have to take the first step. I will never find out "what if it was," if I have no courage to try.

I do not want to regret that I left too early, that I stayed too long, that I never started, that I was back again, that I chose my heart and not my mind.

I do not want to say I love you anymore. I want to live it, to show it, to show it. To be one I love you and so the world gives me a hug in embrace. To be a gift prepared with great attention and with great significance. I want to be that I love you from your lips!

Nu vreau să mai fiu nemulţumit şi să cârtesc după fiecare pas pe care-l fac, mai ales că eu am harul de a putea merge, de a putea vedea şi de a putea simţi.

Nu vreau să mai plâng pentru mine. Am vărsat prea multe lacrimi pentru rănile pe care le-am adunat de-a lungul timpului, dar prea rar pentru a împărtăşi bucuria sau suferinţa altora. E timpul ca lacrimile mele să curgă pentru alţii, ca să le poată vindeca inimile.

Nu vreau să mai spun că nu sunt iubit. Mă simt adeseori aşa, dar realizez prea târziu că e o minciună pe care mi-am spus-o până ce a ajuns să se transforme în adevăr, doar în mintea mea.

Nu vrea să mai adun neiertare. Trebuie să-i iert pe alţii, ca să mă pot ierta pe mine şi-apoi să-i determin şi pe ei să ierte. Munţii de neiertare reuşesc să ascundă şi, în final, să distrugă frumuseţea unei prietenii.

Nu vreau să mai am aşteptări. Aşteptările se transformă în dezamăgiri, dezamăgirile în depresii şi depresiile te duc încet, dar sigur, la o viaţă trăită în alb-negru.

Nu vreau să mai dau trecutului atât de mult spaţiu în prezentul meu. E momentul să fac o ruptură bruscă, chiar dacă nu o să fie nimeni care să mă prindă şi să atenueze şocul. Trebuie să mă dezleg, fiindcă altfel, s-ar putea să-mi pierd prezentul cu totul.

Nu vreau să mai ascund ce simt. Afecţiunea şi dragostea trebuie să le împărtăşesc, să le ofer celor pe care-i preţuiesc şi-i simt aproape de inima mea. Să fiu o stană de piatră care îşi interzice să demonstreze, să arate şi să îmbrăţişeze, nu m-a făcut decât să involuez. Să mă pierd şi mai tare de mine.

Nu mai vreau să visez puţin. Nu se ia chirie pe visuri şi nici nu se plăteşte cu dobândă pentru ele. Visurile sunt gratuite, aşa că, cu riscul de a fura visul altcuiva, mă voi năpusti să-mi construiesc cele mai măreţe idealuri. Apropo, nu voi fura visul nimănui, pentru că există şi dubluri şi readaptări.

Nu mai vreau să-mi fie frică… să-mi asum riscul. Oricât aş avea de pierdut sau de câştigat, trebuie să fac primul pas. Nu voi afla niciodată „ce ar fi fost dacă”, dacă eu nu am curaj să încerc.

Nu mai vreau să regret că am plecat prea devreme, că am stat prea mult, că nu am pornit niciodată, că m-am întors şi-a doua oară, că am ales cu inima şi nu cu mintea.

Nu mai vreau să spun te iubesc. Doresc să-l trăiesc, să-l demonstrez, să-l arăt. Să fiu eu un te iubesc şi aşa lumea să mă dea din îmbrăţişare-n îmbrăţişare. Să fiu un cadou pregătit cu multă atenţie şi cu o însemnătate deosebită. Vreau să fiu acel te iubesc de pe buzele tale!